Cu aproximativ 500.000 de protestatari pe străzi duminica trecută (5 februarie), protestele continue anti-guvernamentale din luna aceasta reprezintă cel mai mare număr de oameni ieșiți pe străzile din România de la căderea regimului lui Ceaușescu din 1989. Însă, trebuie să ne întrebăm care este situația ce stă la baza acestei mișcări.
Aceste proteste au provenit un an după creșterea tulburării politice și a crizei politice. Sentimente de furie și resentiment au început să crească. Însă, lipsa unei conduceri determinate a clasei muncitoare înseamnă că cele două aripi majore ale clasei conducătoare – alcătuite din PSD respectiv PNL – au avut abilitatea, deocamdată, de a manipula și profita de această dispoziție pentru propriile beneficii.
Tensiuni
Protestele au început pe 18 ianuarie, atunci când guvernul a anunțat în mod public amendamente în codul penal, în care anumite crime specifice ar fi grațiate, cu scopul oficial de a reduce supraaglomerarea pușcăriilor. Supraaglomerarea pușcăriilor este într-adevăr o problemă serioasă, cu o rată de ocupare medie de peste 150% (unele pușcării ajungând chiar și la 200%), dar scopul principal a fost de a pune capăt persecuțiilor continue sau de a elibera politicieni corupți care aveau legături cu partidul guvernamental, PSD-ul.
În aceeași zi în care a avut loc anunțul, sute de mii de oameni din întreaga Românie au ieșit pe străzi pentru a protesta. Mai târziu, pe 22 ianuarie, numărul protestatarilor a crescut peste 30.000 numai în București, iar aceste numere au crescut și în alte orașe de genul Timișoara (4.000) și Cluj-Napoca (5.000).
Anti-corupția a fost problema principală susținută în mod demagogic de către conservativii din partidele aripilor de dreapta în recentele alegeri parlamentare din decembrie câștigate de PSD. Așadar, președintele Klaus Iohannis și partidul său opoziționist, PNL, a intervenit pentru a coopta această mișcare și pentru a da lovituri împotriva PSD-ului. Ajungând la Piața Universității, a declarat că, „O gașcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislația din România, vrea să slăbească statul de drept, or așa ceva nu se poate admite”. Desigur, însuși Iohannis are legături cu toți cei mai corupți capitaliști din România.
Liderul partidului conducător, PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat pe Iohannis pentru susținerea sa a unui „început de lovitură de stat”. Nu avem nicio simpatie pentru Dragnea, dar el nu a fost prea departe de adevăr. Mișcarea a ajuns imediat sub dominarea aripii opoziționale a burgheziei și a devenit reflectarea unei divizii profunde în clasa conducătoare și a aparatului de stat în sine. Un articol foarte perceptiv de pe criticatac.ro a explicat:
„Indignarea este normală iar protestele sunt naturale. Dar ne aflăm într-o situație imposibilă. Protestele împotriva PSD-ului a dat naștere unei coaliții largi în care oameni binevoitori și cumsecade s-au unit cu tot felul de oportuniști – încă o dată. Faptul că politicieni de opoziție s-au alăturat acestora, numai a înrăutățit lucrurile. Din greșeală, repetat asemenea în trecut, PDS-ul a reușit să reînvie o dreaptă muribundă. În plus, estetismul protestelor, accesoriile lor, steagul lor național și cântarea imnului național – în ciuda sloganelor lor ingenioase și creative – au constituit un aspect evident de aripă dreaptă. Decretul guvernamental și reacțiile din stradă pentru ei a slăbit șansele de o re-articulare a aripii stângi locale. De fapt, primele victime ale protestelor au fost puținele voci stângiste din PSD, care acum sunt discreditați pentru liniștea lor.
(…)
Oamenilor din corporațiile bucureștene le-au fost oferite zile libere de la locul de muncă pentru a putea sta trezi noaptea și pentru a protesta împotriva guvernului. McDonald's a oferit ceai gratuit protestatarilor pentru a-i ține de cald și rehidrata. Șeful local al băncii Raiffeisen, o bancă acuzată de înșelăciunea a zeci de mii de români prin trucul de strecurare a unor clauze abuzive în propriile lor contracte, și-a adus familia la proteste. Jurnaliști și alte surse de mass-media, care au condamnat în trecut măsurile sociale ale guvernului ca și cheltuieli nechibzuite, au intervenit și adăugat mesajul lor împotriva guvernului. Este o surprindere minoră, în acest context, faptul că protestele și-au schimbat în mod rapid cererea de la acest decret specific, la demisia guvernului nou adoptat în întregime.”
Pe 29 ianuarie, aproximativ 90.000 de protestatari din întreaga țară au fost în stradă cu sloganuri de genul „Hoți!”, „Rușine!” și „Demisia!”. Au fost deasemenea evidențiate și slogane anti-comuniste și reacționare precum menționarea PSD-ului ca fiind „ciuma roșie”. Steagurile Uniunii Europene, a Statelor Unite și a Germaniei au fost prezente, alături de predominantul steag național român. O mare parte din mass-media internațională și românească s-au alăturat deasemenea mișcării cu canale de știri ca și Digi24 care au preaslăvit aceasta ca fiind „cel mai mare protest din România din ultimii douăzeci de ani”. Imediat după, protestele au început să se răspândească prin întreaga țară, având loc în orașe ca și Cluj-Napoca (cu aproximativ 25.000 de protestatari), Timișoara (15.000), Sibiu (20.000), și deasemenea alte 55 de orașe.
Ministrul justiției a încercat mai întâi să manipuleze și să organizeze o dezbatere publică asupra amendamentului propus pentru ziua următoare. A fost decis de către ministrul justiției, Florin Iordache, că legea ar fi modificată, după care ar fi ori adoptată de către guvern, ori trecută prin parlament pentru mai multă dezbatere. Apoi, în noaptea de 31 ianuarie, în jurul miezului nopții, Iordache a declarat că modificările din codul penal au fost trecute de către guvern prin ordonanța de urgență.
Aceasta a făcut ca 15.000 de oameni să mărșăluiască împotriva clădirilor guvernamentale, pentru a cere demisia ministrului, care a rezultat deasemenea în conflicte cu poliția. Asemenea proteste s-au răspândit și în întreaga Românie, inclusiv în Cluj-Napoca (10.000), Timișoara (2.500), Iași (2.000), Sibiu (2.000), Brașov (1.500), Arad (200), Craiova (200), Ploiești (100) și multe altele. Iohannis a delcarat aceasta ca fiind „o zi de doliu pentru statul de drept”.
Pe întâi februarie, numărul protestatarilor a crescut la 300,000 în diverse orașe prin întreaga țară, un număr nemaivăzut din ultimii 28 de ani. Din aceștia, 150.000 au ocupat Piața Victoriei în București, și 40.000 au protestat în Cluj-Napoca. Altele, așa cum au fost declarate de Digi24, includ: Sibiu (20,000), Timișoara (20,000), Iași (15,000), Brașov (8,000), Bacău (6,000), Târgu Mureș (6,000), Baia Mare (5,000), Constanța (5,000), Alba Iulia (4,000), Craiova (4,000), Oradea (4,000), Arad (4,000), Galați (3,000), Pitești (3,000), Suceava (2,000), și Piatra Neamț (1,000).
Conflicte violente au izbucnit în București, unde protestatari, în special grupuri organizate alcătuite din fani fotbaliști, au început să arunce cu petarde la jandarmi, aceștia intervenind folosind spray de piper. Aceasta a rezultat în rănirea a cinci persoane, dintre care trei au fost civili și doi jandarmi. În ziua următoare, Iohannis a adresat curții constituționale pentru a discuta amendamentele propuse asupra codului penal. Între timp, comitetul executiv național al PSD-ului s-a întâlnit și a decis să susțină poziția preluată recent de către partid. Nu numai asta, dar Dragnea l-a acuzat pe Iohannis ca fiind „instigatorul moral” al protestelor violente. Acestea petrecându-se în timpul celei de-a treia zi de proteste consecutive, cu peste 200.000 de oameni pe toate străzile principale ale celor mai mari orașe din România.
Vinerea, pe 3 februarie, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat că ar provoca amendamentele din codul penal. Între timp, numărul protestatarilor a crescut la 330.000, printre care 150.000 erau în București.
Pe 4 februarie, seara devreme, 40.000 de oameni s-au unit în jurul Casei Poporului, de unde au mărșăluit spre Piața Victoriei, unde un număr total de 180.000 de protestatari s-au adunat.
Pe deoparte, în aceeași zi, guvernul s-a dat bătut și a anunțat că ar abroga amendamentul duminica. Senatoarea din PSD, Ecaterina Andronescu, a considerat aceasta ca fiind o greșeală în numele guvernului.
Instabilitate
Mișcarea a reușit să dea o lovitură planurilor guvernului. Aceasta a oferit un impuls de încredere, de aceea protestele au crescut duminică, 5 februarie, cu peste 500.000 de protestatari, care au cerut căderea guvernului. Guvernul a fost în mod evident slăbit și este clar faptul că instabilitatea politică o să crească cu siguranță în continuare. România în criză a experimentat o instabilitate în creștere în ultima perioadă. Criza politică s-a înrăutățit și situația socială este gravă.
Tranziția spre capitalism a lăsat România devastată, cu o sărăcie și rată de șomaj enormă. Situația nu prea s-a îmbunătățit de atunci. În timp ce economia a experimentat o creștere relativă de 6%, Banca Mondială consideră încă faptul că 70% din populațiile rurale ale țării trăiesc sub pragul sărăciei. 51% dintre copii sub vârsta de 18 ani riscă să cadă în sărăcie. După criza din 2008, cota de PIB care se ducea la muncitorii români a scăzut de la 45% la 37,4% în 2011.
Această condiție deteriorată pentru majoritatea românilor este în contrast puternic cu profiturile bogaților. Prin urmare, în ultimul an, numărul grevelor și protestelor a crescut treptat.
În același timp, un șir nesfârșit de scandaluri și cazuri de corupție a bântuit toate secțiile clasei conducătoare. Resentimentul față de instituțiile statului a fost evidențiat în cea mai scăzută prezență la voturi (de 40%) din istorie la alegerile parlamentare din decembrie.
Acesta a înrăutățit criza politică continuă. Așa numitul PSD și PNL-ul au fost împreună într-o coaliție guvernamentală, până când PNL-ul a plecat în 2014. De atunci, cu alegerea electorală a lui Iohannis ca președinte, cele două partide au început o luptă acerbă.
Atitudinea aspră împotriva muncitorilor a guvernului anterior, care a fost declarat ca fiind apropiat lui Iohannis, a dus o victorie răsunătoare pentru PSD în alegerile parlamentare din decembrie 2016. PSD-ul s-a poziționat într-un program moderat de anti-austeritate care a promis creșterea salariului minim. Aceasta le-a permis să câștige de pe urma prăbușirii PNL-ului, care a obținut numai 20,04% din voturi, în timp ce PSD-ul a obținut 45,5%. Susținerea PNL-ului a decăzut de la 6 milioane de voturi în alegerile prezidențiale din 2014 la numai 1 milion de voturi în decembrie.
Aceasta a însemnat o victorie importantă pentru PSD și o amenințare pentru PNL-ul lui Iohannis. Cele două partide se confruntau unul cu altul de la alegerile prezidențiale din 2014, unde Ponta al PSD-ului a pierdut în fața lui Iohannis al PNL-ului. Cu toate acestea, în ultimii ani de președinție a lui Băsescu, ca lider a partidului defunct PD-L, el a fost responsabil pentru trimiterea a unui număr mare de politicieni corupți la pușcărie, sub pretextul „luptei împotriva corupției”, în timp ce închidea ochii spre politicienii corupți din propriul său partid.
După ce noul guvern PSD condus de Sorin Grindeanu a venit la putere la începutul lunii ianuarie 2017, a fost propusă grațierea unor crime specifice, deasemenea și amendamentul codului penal (în special în legătură cu abuzul de putere), așa cum am observat adineauri, cu justificarea că pușcăriile sunt supraaglomerate. Aceasta a fost declanșarea mișcărilor protestatare, dar ceea ce ni se arată aici ne dezvăluie de fapt criza socială profundă din România.
Criza actuală a reieșit într-un an în care crește lupta de clasă și grevele, acest fenomen fiind evidențiat în restul Europei de est. Pe deasupra, există și un proces de polarizare în clasele sociale care se dezvăluie actualmente, atât în clasa conducătoare, cât și printre clasele inferioare.
Aceste evenimente reprezintă nu numai începutul unuia dintre cele mai mari proteste din istoria României după 1989, dar și reapariția crizei, care a fost înlăturată de multe ori adineauri.
În cazul clasei conducătoare, divizia dintre PNL-ul lui Iohannis, care se înclină spre puterile vestice, în special spre UE, și PSD-ul lui Grindeanu, care militează pentru o Românie suverană și independentă.
Clasele conducătoare din vest sunt și ele susținătoare ale lui Iohannis. Mulți europarlamentari au criticat acțiunile luate de către guvernul român, iar președintele comisiei europene, Jean-Claude Juncker, a și cerut ca „lupta împotriva corupției să continue” în România. Partidele social democrate din alte țări membre UE, care sunt parte din alianța social democraților din Europa, s-au opus și ei în mod public împotriva guvernului PSD.
Însă, un aspect mai important este faptul că clasa muncitoare nu a intrat într-o scenă politică cu o poziție independentă. Absența unor conducători independenți ai clasei muncitoare a însemnat faptul că părți din clasa muncitoare s-au adunat în spatele a diverselor aripi din clasa conducătoare. Fără o conducere care susține în mod evident o poziție de clasă independentă, orice mișcare va risca să cadă sub influența uneia sau a alteia din aripile clasei conducătoare.
Capitalism
Deși toate aceste evenimente au arătat o victorie a liberalilor în general, problema principală care îi confruntă este faptul că ei doresc încetarea mobilizării protestatarilor, deoarece „au câștigat deja”. Pe deoparte, ceea ce clar nu este luat în considerare de către mass-media liberală este faptul că multe proteste similare cu aceasta s-au petrecut adineauri în România, de exemplu, protestele împotriva guvernului din ianuarie până în februarie 2012, care a rezultat în demisia prim ministrului de atunci Emil Boc. Deși aceasta a reprezentat o victorie pentru clasa muncitoare împotriva austerității impuse de către administrațiile PD-L-ului condus de președintele Băsescu și premierul Boc, noul guvern PSD a lui Ponta numai a continuat cu mai multă austeritate.
Niciuna din blocurile dominante a politicii din România nu reprezintă clasa muncitoare. Ceea ce reprezintă luptele interne este o divizie internă a clasei conducătoare, dintre un grup pro-UE pe deoparte și un grup bazat mai mult pe interese domestice pe de altă parte.
Așa cum am observat, mișcarea anti-corupție din 2012 numai a dus la o schimbare guvernamentală dintre aceste două facțiuni principale burgheze și nu au reușit să-și obțină țelul de a pune capăt corupției. Corupția este o parte esențială a capitalismului și nicio aripă din clasa conducătoare nu are niciun interes în a pune capăt acesteia. Dacă muncitorii și tineretul românesc doresc într-adevăr să lupte împotriva austerității, respectiv corupției, aceștia nu trebuie să-i urmărească pe liberali. Singura metodă de a pune capăt corupției este de a crea o mișcare independentă a clasei muncitoare împotriva tuturor aripilor din clasa conducătoare și de a răsturna sistemul.